Timpul aleargă grăbit fără să se gândească că ne pierde. Noi, muzele lui îl adorăm, și atunci când realizăm valoarea lui îl rugăm să mai stea puțin.
Timpul ne mângâie părul și ochii, obrajii, zâmbetul și lacrimile, ne alină durerile, ne intensifică bucuriile, ne duce în uitarea trecutului și ne lasă prezentul, ne învață să-l trăim pe repede înainte ducându-ne uneori către un viitor în care cu greu ne identificăm.
Timpul, măsurat în secunde ajunge să cântărească ani grei pe care uneori îți vine să vrei să-i lași în trecut și să o pornești de la capăt, să te întorci la copilăria fără griji, acolo unde timpul îți era cel mai bun prieten.
Timpul are ce anotimp vrea el, ne așterne în calea vieții covorul hărăzit fiecăruia dintre noi. Anotimpul lui preferat este vara, așa cred! Vara, pentru că atunci suntem cu toții doritori de nisip și soare, de prieteni și familie. Vara lasă în memoria timpului cele mai prețioase amintiri, le plantează atât de adânc în sufletele noastre încât rădăcinile ne ajung până în ADN.
Timpul are și el muza lui pe care nu reușește să o prindă, și asta cred!
Altfel, unde ar alerga așa de repede? de ce nu s-ar opri puțin să stea de vorbă cu noi și să ne povestească despre iubirea pe care o poartă în singurătate pentru muza lui?
Muză a timpului, fă-te înțeleaptă și lasă-l să te găsească, să te privească, să-ți vorbească și poate așa, timpul, înțeleptul de el, ar deveni mai blând.
Până una alta, domnule timp, îți mulțumesc pentru povestea pe care ai scris-o prin mine și te las să mă șlefuiești frumos așa cum ai făcut cu bunicii mei.
No Comments