În locul bătrânului salcâm, moștenit în curtea copilăriei mele de la bunici, a răsărit un alt salcâm, ce speră să se înalțe falnic și frumos cu viață lungă.
În această seară, seara de Ajun a lui Crăciun, l-am privit cum și-a conturat ramurile către cer.
În alți ani, în aceeași perioadă, priveam pe fereastră cum ninge, și mă minunam de pomii încărcăți de zăpadă. Erau împodobiți de sărbătoare și parcă se pregăteau să-l aștepte pe Moș Crăciun.
Azi, avem doar atât, un cer albastru și senin, un frig uscat de iarnă, fără haine dalbe, fără fulgi rătăciți în văzduh.
Apoi, am privit ulița satului, satul inimii mele, ulița copilăriei, a jocurilor de tot felul, amintiri lipite în suflet, închise în cutia cu zestre.
Azi, ulița satului nu mai vorbește, tăcută și liniștită, visează și ea la iernile de odinioară când, în ajunul Crăciunului, cete, cete de copii cântau colindul ce vestea sărbătoarea nașterii Domnului Isus.
Azi ultița satului este luminată dar pustie.
Crăciun fericit!
1 Comment
Superb