Cimitirul din sat…

Pe dealul din sat,
Străbunii au întemeiat un cimitir
Fără a vrea.
Și-au îngropat în el, ai lor părinți
Întâi, și-apoi pe ei…

Pe deal, acolo unde mă jucam cândva
Încet, se mută astăzi satul.
Se duc pe rând,
În cimitir…

Sunt ani de-atunci
Și cei dragi mie
Pe rând s-au dus în deal,
Lângă străbuni…

Azi îl privesc din vale,
Din curtea unde locuiam cândva
Și mă gândesc la câți au fost…
Privesc în jur și sunt doar eu…

Și doar privirea o îndrept
În lung și-n lat, satul,
Să îl măsor, nu pot.
Căci s-au mutat cu toții, pe deal, în cimitir…

Și uneori mă-ngrop în amintiri
Și uit că nu mai sunt, că s-au mutat din sat, în cimitir
Îi strig, îi chem, dar în zadar, nimic…
E liniște, pustiu…

Și vântul, hoinar
În șoaptă-mi spune, să nu mai plâng,
Căci satul doarme liniștit,
Pe deal, lângă străbuni
În cimitir…

*(din caietul cu poezii, din altă viață…https://www.poezie.ro/index.php/poetry/1766492/Cimitirul_din_sat%E2%80%A6 )