PERSONALE

Nucii din sat.

27 March 2022
RNI_Nucii-din-sat.-scaled
Varianta audio:

Bătrânul nuc din curtea veche a școlii își spune printre ramuri azi povestea…

Îmbătrânit de timp și amintiri parcă a uitat de generațiile, de pașii ce i-au călcat umbra, de pașii ce prin frunze îngălbenite la început de toamnă s-au scăldat și prin muguri dragi căzuți în primăvară, jocuri de copii s-au perindat.

Bătrânul nuc din curtea veche a școlii încă mai stă-n picioare, să numere vreo 70 de ani? Nici el nu-și mai amintește, așa să fie, oare?

Au fost mai mulți sădiți în curtea școlii când încă, ea ne-nvăța să ocrotim toți pomii. Să ne iubim pământul sfânt ce zilnic ne hrănește să-i mulțumim celui de sus că viața ne-ocrotește.

Și ulița ce duce către școală parcă plânge, căci pașii de odinioară, nu mai sunt. Goală și cu dor de gălăgie, de lume adunată care încotro să meargă, azi e pustie.

Doar soarele de dimineață, în orice anotimp și doar când nu e ceață, răsare mândru și îi mângâie ramurile de vremuri îmbătrânite.

Școala îl privește mândră chiar dacă nu mai este ce a fost, ea știe că în tinerețe, umbra lui îi era adăpost. Respect își poartă azi doar ei, școala nucului, și nucul ei.
Că școala a transformat din copii în oameni cu meserii de seamă mai știu azi doar câțiva din sat, căci restul au uitat sau au plecat.


Bătrânul nuc ne-ar spune azi povestea lui și-a școlii dacă de vremuri grele uitarea nu l-ar fi cuprins. Ușor se pare că nucul și școala, acea în care pe mine, pe părinți, bunici și străbunicii ne-a învățat să fim și să nu uităm că suntem azi ce suntem și datorită lor, au îmbătrânit. Cu ultima suflare nu vor să moară! Din sat, puțin câți încă mai sunt, în fiecare primăvară se îngrijesc de ei: de nuc, de școală.

Și la biserică este un nuc ce stă semeț cu ramurile plecat în așteptarea celor ce vin să se mai roage.
Dar cine să mai vină? Căci toți sunt sus pe deal iar cei ce încă sunt pe lume sunt obosiți și drumul până la biserica de sus, le pare un calvar.

Sunt nuci în satul meu, așa constat acum! Sunt martorii ce stau în a timpului apus!
Au fost sădiți în scopuri nobile și nu ne-au dezamăgit căci azi, se pare, doar ei ne lasă umbră a timpului ce greu s-a curs.


Și poate vor veni iar vremuri în care curtea școlii să-ntinerească iară, să fie mulți copii care să ceară a nucului umbră și frunze ruginii în prag de toamnă și muguri dragi de rod de primăvară.
Noi, cei de azi trăim cu amintirea vie și ne dorim ca până la final, o dată să mai fie cum a fost  și nucul ram întinerit și școala stâlp de oameni cinstiți și răsăriți.


Ne mai rămâne doar atât: un nuc în curtea școlii, la biserică al lui frate iar la primărie oameni ce se-ngrijesc să-i poarte mai departe.

Duminică frumoasă și gânduri bune!

No Comments

Leave a Reply