Telefonul este în zilele noastre, cred, o extensie a identității fiecăruia dintre noi.
Ți-ai pierdut vreodată telefonul?
Care a fost senzația când ai realizat că nu-l mai ai?
Ți s-a întâmplat să-l pui bine, atât de bine încât să nu-l găsești și să crezi că l-ai pierdut iar atunci când ți-ai dat seama că îl ai să respiri ușurat și să-ți spui: o parte din mine era cât pe ce să dispară pentru totdeauna.
Adunăm în telefonul mobil o parte din evenimentele vieții noastre: poze, note, transformate în file de jurnal, fișiere care conțin informații financiar-contabile, în cazul în care deținem o mică afacere, planuri de business, planificări ale vieții personale și lista poate să continue.
Sunt foarte atentă cu lucrurile, atât cu ale mele cât și cu ale celor din jurul meu. Când eram mică, nu-mi uitam jucăriile nicăieri, niciodată. Mergeam la prietena mea, “cea mai veche dar cea mai bună”, cea mai aproape de casa mea și ne jucam cu păpușile, primele barbie 🙂 dacă cumva se întâmpla să plec în grabă de la ea fără să-mi iau păpușa mergeam să o recuperez căci în caz contrar, nu reușeam să adorm 🙂
Lucrurile nu s-au schimbat din acest punct de vedere, chiar dăcă păpușile au ieșit de mult din peisaj și chiar dacă anii au trecut. Azi mă regăsesc la fel, atentă cu obiectele de care mă folosesc.
Treaba cu “totul pe telefon”, lăsând de o parte agenda telefonului pentru că acest aspect l-am descoperit din momentul apariției lui în viețile noastre, ne face să fim mai responsabili și ne aduce un stres atunci când se întâmplă să-l pierdem pentru că, o dată cu el pleacă și: contactele cunoștințelor, în cazul în care nu faci un back-up constant, card-ul cu bani, e-mail-urile, jurnalul zilnic, pozele, toate într-un singur dispozitiv care, atunci când dispare, panica pune stăpânire pe inima noastră și ai sentimentul că pleacă pur și simplu din piept… și parcă vrea să meargă să-l caute și să se întoarcă cu el…
Asta a fost senzația când am crezut că mi-am pierdut telefonul!
Pentru o clipă m-am simțit fără identitate și senzația de panicată pe care am simțit-o nu pot să o descriu… însă partea rațională a creierului încerca să găsească o soluție valabilă de a mă liniști. Mă găseam în situația în care nu știam pe cine să anunț că nu mai am telefon, mă gândeam cum să procedez: să-mi achiziționez o cartelă de pe care să-mi rezolv toate treburile legate de blocarea telefonului, cardului și apoi să anunț familia că am alt număr de telefon unde mă pot contacta. Complicat și incomod mai ales când ai și multe alte treburi pe cap… că doar o problemă nu vine singură niciodată…
Starea de panică a durat cam zece minute pe care le-am trăit ca și când ar fi trecut câteva zile… în tot acest timp l-am căutat peste tot, mai puțin acolo unde era :)) pe bancheta din spate a mașinii, peste care am pus rucsac-ul cu laptop-ul.
Nu pot să descriu ușurarea pe care am avut-o!
Instant toate soluțiile, pentru că acceptasem cumva pierderea lui, s-au prăbușit și zâmbetul a pus stăpânire pe toată față și gura și-a trimis colțurile de la ureche la ureche.
Happy end!
Ceea ce știu sigur este că nu aș vrea să mai retrăiesc această experiență și mai ales să fie una cu final nefericit.
Cert este că indiferent ce marcă de telefon ai la purtător, iPhone 13 Pro Max, Samsung Galaxy S22 Ultra, Xiaomi 12 Pro, sau Huawei P50 Pro, atunci când îl pierzi trăiești aceleași experiențe.
“Alo, alo, aici e Radio, Stroe și Vasilache!”
Să fim bine și sănătoși, restul este doar cancan!
No Comments