Spor(T)

“#BeUnstoppable”, de la început de an.

15 January 2023

Se pare că pentru mine deja devine tradiție ca la început de an să merg la munte într-o drumeție ușoară alături de gașca cu care, de ceva timp, duminică de duminică împărtăşesc aceeaşi bucurie de a participa la antrenamentele tehnice ale şcolii de alergare. Gaşca este formată din oameni pasionați de mişcare și este coordonată de Stelian Tufaru sub umbrela  “Unstoppable Sport Club”.

La sfârșitul anului trecut, respectiv începutul anului nou, au venit din partea lui Stelian niște cuvinte frumoase ce au gâdilat, ca să spun aşa, plăcut urechile unora dintre noi :). Ne-a propus o plimbare la munte, plimbare care să ne ajute să socializăm şi să ne cunoaștem mai bine astfel încât antrenamentele să fie mult mai familiare.
Plecarea a fost cu trenul astfel încât să fim împreună şi în același timp dependenți de același mijloc de transport.
Plecarea la 6:40, cu puține emoții 😀 (cine ştie, cunoaște şi nu detaliez), din Gara de Nord, Bucureşti, via Gara Predeal.
Traseul propus, unul ușor: Gara Predeal – Cabana Susai.
Vremea a fost cu noi și pe traseu am găsit “zăpadă purpurie” care pe unii dintre noi ne-a făcut să fim din nou copii iar pentru alții bucuria s-a exprimat prin sunetul scos pe care piciorul îl face atunci, când întins pe potecile prin pădure, te făcea să crezi că este din altă viață. Şi spun acest lucru pentru că, “zăpadă purpurie” şi “scârțâit” de paşi sub zăpadă, cam rar în ultimii ani.

Revenind la traseu, grupul s-a splitat la un moment dat şi în funcție de dorințe/putințe, parte din el a continuat să meargă o bucătă mai mult, traseu cu puțin mai multă dificultate, continuat până la Clăbucet şi coborârea pe la Cabana Gârbova.
Traseu fantastic, vremea super frumoasă, soarele a venit să ne salute şi să ne încurajeze.
Tema dată de @Stelian Tufaru atunci când a splitat grupul a fost, BUCURIE, ne-a spus aşa: “tema de astăzi este să vă bucurați”.


Vreau să subliniez că este important să aparții unui grup, subiect despre care am povestit separat acum câteva săptămâni: link aici.

Să faci parte dintr-o comunitate te ajută şi te motivează în proiectele pe care le desfăşori şi de aici drumurile se deschid către activități noi şi oameni noi. Ca dovadă că “nimic nu este întâmplător” unii dintre noi au descoperit că au cunoștințe comune, că sunt vecini sau că la origini vin de pe aceleași meleaguri şi că “lumea nu-i aşa de mare” precum pare.

La final pot spune atât: “#beunstoppable”, imposibil, nu este! Acest lucru l-au dovedit câțiva dintre noi, care deşi obosiți, nu am ratat antrenamentul de duminică 😀

Spor(T), oameni frumoși!

No Comments

Leave a Reply