Tristețea îmi ține de cald
Când vântul suflă în fereastră.
Tristețea îmi cade în brațe
Când lacrimile îmi curg pe obraz.
Tristețea îmi este prietena
cea de care nu mă pot lipsi,
La întâlnirea cu amintirea, cu lacrima,
Şi cu suspinul inimii.
Tristețea își găsește loc lângă mine.
Eu m-am obișnuit cu ea
Și uneori îmi este bine
Căci singură sunt și eu la fel ca ea.
Tristețea, o singurătate aparte.
Alături de mine și eu lângă ea.
Mă înveleşte în umbra rece
care mai târziu mă încălzește.
Tristețea.
Este în mine și în fiecare dintre noi
plantată ca un liant a ceea ce suntem,
Fie în unul sau fie în doi….
Tristețea, nu-i chiar atât de rea,
Ne face să nu credem în ea.
Dar în umbra ei stă bucuria,
Cea fără de care, nu ar apărea!
*în căutarea bucuriei m-am întâlnit cu tristețea, mi-a ținut companie după care m-a predat pe mâna bucuriei.
Să ne fie cu bucurie!
No Comments