De fiecare dată când vin acasă îmi place să-mi clătesc ochii prin biblioteca tatei şi să citesc “cotoarele” cărților ce stau nemișcate și dornice să fie băgate în seamă.
Acasă este locul unde am crescut și acolo, unde, primele cărămizi au fost zidite atent cu multă iubire. Nu mai suntem toți însă prin amintiri îi readucem alături de noi pe bunicii dragi care ne-au lăsat un gol imens atunci când au plecat dar care au ridicat o temelie puternică pe care noi, copiii și nepoții lor am continuat să clădim în aceeași notă, iubire, empatie, şi cinste și sunt sigură că tradiția o să meargă mai departe din nepoți în strănepoți.
Am să revin totuși la ce voiam să spun și anume că am un “cotor” de carte care mereu mă atrage și-mi dau seama acum, ca și atunci, cu mulți ani în urmă, că ceva din ea vibrează încă în mine. Poate că are coperta colorată cu roșu și negru? sau poate că titlul ei este cumva de natură să te înspăimânte?
M-am gândit să aștern cuvintele într-o poveste de câteva rânduri pe care cândva să pot să le recitesc.
Eram prin clasa a VII-a când din biblioteca tatei mi-a atras atenția o cartea a cărei copertă mi se părea la acea vreme misterioasă. Poate și datorită faptului că pe ea scria cu litere mari: Dostoievski, Crimă și pedeapsă, carte despre care tata îmi spusese că mai am până să o citesc și ca să-mi distragă atenția de la ce nu era potrivit vârstei mele aproape că mă obliga să citesc Dumas sau Jules Verne 🙂 dar, na… când ți se spune că “nu”, curiozitatea crește 🙂
Seara o luam din bibliotecă iar dimineața devreme era la locul ei pe raft. Cumva după câteva pagini începusem să-i dau dreptate lui tata, și anume, că nu este tocmai o carte potrivită pentru vârsta mea dar subiectul era unul interesant și în fiecare seară îmi ținea companie în camera mea iar filele îngălbenite ce purtau în mod evident trecerea timpului se citeau ca și când aș fi mâncat o ciocolată 🙂
Crimă și pedeapsă este un roman greu pentru un copil de clasa a șaptea, aflasem asta din primele 30 de pagini și conștientizam că este o carte pe care trebuie să o citesc mai târziu.
Până la Crimă și pedeapsă nicio carte nu mi s-a părut atât de serioasă și cred că acest lucru m-a făcut să nu mă opresc chiar dacă peste ani a trebuit să o recitesc din dorința de a întelege cu adevărat psihologia și moralitatea umană.
Prin clasa a XI-a am recitit acest roman și abia atunci l-am înțeles pe domnul Dosto’ mai bine și mi-am dat seama că nu este doar un roman psihologic ci este în egală măsură un roman filosofic și polițist în care toate caracteristicile profilului prezentat se regăsesc descrise perfect.
Prin personajul Raskolnikov, un tânăr student din Sankt Petersburg, sărac dar cu o inteligență remarcabilă care trăia în mizerie și cu un sentiment de dezamăgire despre viața sa, Dostoievski a reușit să prezinte teme importante precum: păcatul, vinovăția, suferința, iertarea și răscumpărarea.
În Crimă și pedeapsă, personajele lui Dostoievski sunt tratate cu multă minuozitate și atenție motiv pentru care reușești să rămâi absorbit de lectura subiectului.
Raskolnikov trăia într-o sărăcie lucie motiv pentru care a fost nevoit să-și întrerupă studiile și în mintea lui să apară tot felul de gânduri, unele din ele criminale. Se credea un om special, un fel de Napoleon, “care are dreptul să încalce legile morale și sociale”, astfel că Raskolnikov se hotărăște să jefuiască o bătrână iar după ce primește o scrisoare prin care află că sora sa Dunia a hotărât să se mărite cu un avocat bogat fără să-l iubească, pentru a-și ajuta financiar familia, Raskolnikov trece la fapte. Așa că ucide două femei: o bătrână cămătăreasă și pe sora acesteia și “șterpelește” toate bijuteriile pe care le găsește.
Adesea tulburat de gânduri și fantezii violente după comiterea crimelor se află într-o stare de nebunie și confuzie și cam de aici începe cu adevărat romanul lui Dostoievski.
Amalgamul de trăiri și sentimente iese la suprafață în momentul în care Raskolnikov nu se consideră vinovat pentru cele două crime crezând că “babele” pe care le-a ucis oricum nu mai erau de folos societății. Lumea lui Raskolnikov este dărâmată de personajul Sonia Marmeladova, o tănâră fată ce se prostituează pentru a-și putea întreține familia.
Detectivul Porfiri Petrovici transformă ancheta într-un joc de-a șoarecele și pisica, metodele lui de anchetare a cazului Raskolnikov nefiind deloc convenționale. Detectivul nu încearcă să găsească indicii sau dovezi care să-l încrimineze pe Raskolnikov ci încearcă printr-o metodă psihologică să-l deteremine pe criminal să-și mărturisească faptele comise.
Ce mi s-a părut curios și cumva anapoda a fost că, citind cartea am ajuns să îndrăgesc personajele care prin acțiunile lor sunt negative.
Este, cred, foarte greu să faci pe cititor să ajungă să îndrăgească un criminal și o prostituată, nu?
Motivul pentru care romanul Crimă și pedeapsă este considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii ruse și unul dintre cele mai influente romane din istoria literaturii universale este că Dostoievski abordează teme universale: lupta dintre bine și rău, natura umană, justiția și legea, toate prezentate într-un mod profund și complex.
Acum mi-am scris amintirea despre această carte şi sper să se sedimenteze liniștită în biblioteca gândurilor mele.
Dacă nu ai citi acest roman până acum, să-l citesti, căci zic că merită 🙂
*sunt în prezentul care mă poartă într-o călătorie de nerefuzat…
No Comments