Fă-ți timp pentru tine! Fă-ți timp pentru ceea ce te face să te simți bine!
În acest sfârșit de săptămână am fost acasă!
Acasă este acel loc unde părinții încă te mai așteaptă în poartă, când pe masă găsești mâncarea care păstrează gustul copilăriei, când zâmbetul cald al mamei te face să uiți de toate, când sfatul ei te alină şi-ți dă curaj. Acasă este acolo unde în fiecare colț al curții găsești ordine și fiecare lucru este făcut și întreținut cu dibăcie, de tata.
Acasă!
Poate că emoția m-a cuprins şi datorită faptului că timp de două luni nu am reuşit să-i văd, să stăm la poveşti şi să ne alimentăm bateriile. Acasă! Casă, dulce casă!
I-am strâns în brate şi am plâns de bucurie!
Timpul trece prea repede!
Pentru că de curând mi-am achizitionat o nouă bicicletă, nu am plecat la ai mei fără ea gândindu-mă că voi avea timp să biciclesc şi în plus trebuia să le fac cunoştință cu noua mea parteneră de asfalt 😀
Mi-au lipsit foarte mult ieșirile cu cei de la Unstoppable Sport Club iar în ultimele săptămâni au tot făcut ieșiri, făcându-mi un chef nebun de mers pe două roți.
Aşa că în ciuda timpului scurt după ce m-am săturat de vorbă cu ai mei, am făcut pasul și am plecat la o tură de pedalat.
Era la apus de soare, momentul cel mai frumos din zi, pentru că un apus nu este doar sfârșitul unei zile, el este speranța unui nou, mâine.
Mi-am scăldat ochii în câmpurile din marginea statului pe care în copilarie le exploram fără să am voie 🤫
Atât de aproape de cer și cu roțile pe asfalt, în mișcarea care-mi răcorea, înainte de toate, dorința de biciclit, m-am simțit mai liberă decât o pasăre în zbor. Mai bine de o lună fără antrenament pe două roți, înseamnă mult! Drumul are pante ușoare şi este drept că acolo unde este vale, imediat se anunță și un deal. A fost greu deși, “caii” de la noua bicicletă sunt mai mulți 😀
Emoția!
Mi-a copleşit sufletul la fel cum soarele în apus mi-a luminat ochii.
Câmpurile gata recoltate străluceau că aurul în lumina caldă a apusului.
Minunat!
A fost minunat acest sfârșit de săptămână mai ales că cireaşa de pe tort nu era anunțată 😀 O bucurie nu vine singură niciodată, eu aveam deja sufletul plin și loc, încă destul🙏
Copilăria!
Amintirile din copilărie nu mor niciodată!
Eu am avut parte de o copilărie tare făină! Azi, după mult timp, m-am revăzut cu Monica, practic m-am revăzut cu o parte din copilărie. Mona, adică Maria, pentru că acesta este prenumele ei din acte, Mona, este prenumele de alint, prenume pe care mama ei i l-a atribuit inspirată fiind de personajul, Monica, din trilogia “La Medeleni” a lui Ionel Teodoreanu . A ajuns şi ea acasă! Ne-am bucurat tare mult de revedere şi am depănat câteva amintiri pe repede înainte. Ochii ne sclipeau în cap de bucurie, gura parcă nu putea controla debitul vorbelor repezite de teamă să nu se piardă momentul, amintirile amuzante trezeau râsetele ce se reîntorceau cu ecou din vechea curte a școlii. Mai apoi ne-am întors la realitate și am realizam, nevoit, trecerea anilor.
Și cu toate acestea prezentul este ceea ce avem cu certitudine!
Și ca să conchid: amintirea copilăriei a trezit emoția minunatului timp pe care l-am avut acasă alături de cei dragi, pe care, încă am privilegiul să-l pot păstra!
Mulțumesc frumos, Timpule!
* dacă mă gândesc bine la cum era Monica din “La Medeleni”, fix așa este și Monica mea! Ce bine că ai fost parte din copilaria mea! Mulțumesc frumos, Mona!
No Comments