Dulce-i revederea cu oamenii dragi!
Pe orice pământ s-ar întâmpla să fim, noi rămânem așa cum ne-am construit relațiile.
Acum 21 de ani, aveam să ne cunoaștem la locul de muncă. Am avut interviu în aceeași zi, o zi în care nici măcar nu ne-am văzut. Am fost selectate amândouă pentru un post complementar și aveam disponibilitatea de a începe lucrul în săptămâna următoare.
Așadar, este vorba despre Dana, o persoană extraordinară care, odată intrată în viața mea, a rămas acolo.
Cred cu tărie că nu este necesar să fii mereu împreună cu cineva pentru a putea spune că îți este cel mai bun prieten. În zilele de astăzi, cred că este din ce în ce mai greu să mai construiești ceva care să rămână, fie că vorbim despre relații de prietenie sau de cuplu. Până și cele frățești devin greu de menținut pentru foarte mulți…
Dar să revin la Dana!
“Prietenul la nevoie se cunoaște.”
Acum 6 ani, aveam să ne revedem în circumstanțe semi-drăguțe. Eram într-o țară a cărei limbă nu o vorbeam, iar ea locuia acolo. Și-a făcut timp să îmi fie alături. Spun „să îmi fie” pentru că exact asta a făcut: m-a sprijinit și m-a ghidat cu liniște și încredere că totul avea să fie bine. Și chiar a fost!
Zilele acestea am făcut o escapadă spre ea. Doar ca să ne revedem, să nu mai treacă încă un an. Domnul Timp trece nebun și ne lasă doar amintirile… Mi-era teamă că, neconstruind altele, le vom uita pe cele vechi.
Acum doi ani și ceva, Dana a devenit mamă și a primit în viața ei un suflet minunat. Fetița ei este, așa cum i-am spus eu, o mini-Dana!
Este minunată!
Mi-a făcut mare plăcere să o cunosc și m-am îndrăgostit iremediabil de ea. Vorbește perfect și, uneori, te surprinde spunând o frază în trei limbi!
Ne-am împrietenit foarte repede. Mi-a rostit corect prenumele și m-a găzduit excepțional. A empatizat cu mine și și-a dorit un plasture pe degetelul ei mic, doar pentru că eu aveam unul.
Mi-a gătit și mi-a cântat la chitară „Mulți ani trăiască”. Am servit tort și am suflat în lumânări.
Am deschis cutia cu bijuterii a Danei și am așezat fiecare inel, brățară și cercel într-o ordine doar de Izzy înțeleasă. M-am conformat și i-am intrat în joc.
În acea cutie exista o brățară care mi-a amintit de una de-a mea. Acum mulți ani, ne-am cumpărat brățări la fel.
În mâinile ei, are și mai mare valoare.
M-au năpădit emoțiile, însă le-am împachetat și ascuns într-un sertar de la poarta inimii, ca mai apoi să le pot consuma atunci când mă voi așeza să dorm, fără să mă vadă nimeni.
Le-am consumat… și mi-a fost bine.
Am mai adăugat câteva amintiri, pe care, la vară, când ne vom revedea, le vom depăna cu emoție.
Și iată-ne din nou împreună.
Două prietene care, deși timpul și distanța le-au pus la încercare, au rămas la fel. O prietenie care nu cere nimic, dar oferă tot. O legătură care nu se măsoară în mesaje zilnice, ci în momente ce rămân în suflet.
Ne despărțim acum cu inima plină și cu promisiunea că nu vom lăsa timpul să treacă iar nebun, fără să mai scriem împreună un nou capitol.
Pentru că, la finalul zilei, prieteniile adevărate nu se sting. Ele doar așteaptă, cuminți, o nouă revedere.
Să fim bine!
No Comments