Această poezie este despre iubirea care nu rănește, ci se transformă – despre liniștea dintre două suflete care s-au găsit cândva, într-un apus arămiu.
(10.10.2025_Rocsana-Nona Ion)
Îți sunt doar toamnă,
când cerul plânge în tăcere
și frunza arămie se rupe ușor din ram,
când dorul meu, la tine, de departe,
îți bate ușor în geam.
Ascund în mine și primăvara, și vara,
când soarele răsare și apune
cu gândul ce mă poartă doar spre tine.
Apusul zilelor de vară e cel ce-mi dă speranță —
de noi, și de iubire.
Îți sunt doar toamnă,
lumină caldă și fragilă,
ce-o consumi ca pe o adiere dintr-o ramă,
în zilele scurte de toamnă.
Iar liniștea ce vine la pachet cu mine
parcă îți e de-ajuns.
Îți sunt doar toamnă,
și, dacă mă gândesc, îmi place și-așa.
Pentru că-mi ești — și vreau să-ți fiu:
lumină, liniște și toamnă arămie,
dulce și bogată,
de miresme încoronată.
Îți sunt — și-mi e de-ajuns.
*”A venit, a venit toamna”… (Nichita Stanescu)
No Comments