Interviu

Alexandra Szabo – Despre mișcare, răbdare și curajul de a nu sări etape

24 January 2026
Alexandra Szabo

O conversație despre proces, răbdare și bucuria de a rămâne autentică.

Există oameni care nu pot sta pe loc. Nu pentru că fug de ceva, ci pentru că simt că viața se întâmplă doar atunci când ești în mișcare. Alexandra Szabo este unul dintre acei oameni. Între sport și antreprenoriat, între procese și mici victorii, între vulnerabilitate și curaj, Alexandra își construiește drumul pas cu pas, fără scurtături.

Fondatoare ERNA Agency, pasionată de marketing, evenimente și sport, Alexandra vorbește sincer despre începuturi, despre frici, despre epuizare și despre bucuria de a construi ceva cu sens. Un interviu despre răbdare, autenticitate și despre cum, uneori, cele mai grele etape sunt cele care ne așază cel mai bine.

Alexandra Szabo

Dacă ar fi să te uiți la Alexandra de acum 3–4 ani, ce crezi că ar surprinde-o cel mai mult la femeia care ești astăzi?

Dacă e să mă gândesc la acum 4 ani, era o perioadă destul de dificilă din viața mea, mă mutasem a doua oară la București, aveam un job simplu la o agenție de marketing și simțeam că am făcut o greșeală să mă întorc. Nu aveam foarte multe persoane cunoscute în jurul meu, singurele persoane erau colegii de muncă și eram foarte nesigură și introvertită.

Pas cu pas, am ajuns acum să mă privesc mai atent și să văd că fiecare moment în care am ieșit din zona de confort, de atunci și până acum, m-au adus în punctul în care simt că am avut doar câștiguri. Oameni minunați în jur, conexiuni, dar și să devin mult mai sigură pe cunoștințele mele. Pot spune că momentan mi-am găsit locul în București și că asta mă surprinde plăcut acum.

Ai ales antreprenoriatul într-un moment în care mulți caută siguranță. Ce a fost mai puternic în decizia ta: curajul sau nevoia de a fi în mișcare?

Alexandra Szabo

Mereu m-am considerat o persoană care preferă libertatea, dar și să fiu mereu în mișcare. Chiar dacă fi antreprenor uneori vine cu destul de multe riscuri și responsabilități, sunt convinsă că am avut nevoie și de curaj pentru a lua o astfel de decizie. Astăzi, timpul meu e aproape mereu plin, alerg de colo-colo, chiar dacă pare epuizant, la final de zi mă gândesc că sunt recunoscătoare pentru libertatea pe care o simt.

ERNA Agency s-a născut din două pasiuni – marketing și evenimente. Cum ai știut că nu mai vrei să le trăiești separat, ci sub același nume?

De când eram mică îmi plăcea să adun copiii din sat la diverse activități, să organizez petreceri cu tematică sau să gândesc pe loc un nou concept. Crescând mai mare am ajuns să organizez drumeții montane în cadrul unei asociații, iar asta mă făcea mereu să mă bucur de bucuria altora. Organizând evenimentele, mi-am dat seama că frumusețea lor și unicitatea trebuiau explicate și pe rețelele de social media, sau printr-un vizual, așadar am ajuns să văd conexiunea dintre cele două. N-aș putea acum să le mai văd separate, iar denumirea a venit ca o confirmare că drumul ales este unul bun.

Spui des că nu este important doar ce face un brand, ci ce lasă în urmă după o campanie sau un eveniment. Ce îți dorești tu să rămână după fiecare proiect ERNA?

ERNA are ca valoare principală autenticitatea, iar cred că ceea ce îmi doresc la finalul unei campanii sau a unui eveniment este ca cei care au interacționat cu acea campanie/eveniment să vadă și să simtă ceva aparte. Într-o lume în care totul pare tras la indigo, îmi doresc ca ceea ce voi face să rămână în memoria celor din jur.

Numele agenției poartă o încărcătură personală, fiind și numele străbunicii tale. Cât din Alexandra „om” se regăsește în Alexandra „antreprenor”?

100%, tot ceea ce am învățat ca „om” este tot ceea ce m-a făcut astăzi să fiu „antreprenor”. Cred că e important să nu te pierzi pe drum atunci când dezvolți un proiect, ci să rămâi ancorat la valorile și principiile tale ca om. Nu mereu este ușor, însă trasarea traseului și revenirea pe el este mereu ceva la care să ne îndreptăm privirea atunci când nu mai știm care este următorul pas.

Îți dorești să construiești o comunitate de specialiști în marketing digital. Ce ai simțit că ți-a lipsit ție la început și vrei acum să oferi altora?

Inițiativa am avut-o împreună cu alte două colege de la vechiul loc de muncă, iar viziunea era una simplă. Să adunăm oamenii pasionați și din același domeniu pentru a ne putea dezvolta, a schimba păreri și experiențe.

Astăzi colega mea Liza încă duce proiectul foarte frumos mai departe, eu m-am retras din acest proiect. Totul începuse după pandemie, când și specialiștii de marketing erau încă foarte deconectați de zona de networking, iar noi am văzut o oportunitate bună să creăm un mediu pentru ei.

Lucrezi cu industrii foarte diferite. Ce te provoacă cel mai mult când intri într-o lume nouă – strategia sau înțelegerea oamenilor din spatele brandului?

Run to Sip

Așa este, fiecare industrie are particularitățile ei, tipologia de utilizatori și clienți. Cred că cea mai grea parte pentru început este să înțelegi către cine te adresezi și pentru cine faci acea strategie. Bazele strategiei sunt înțelegerea consumatorului și a brandului, fără învățarea celor două este greu să ai performanțe și rezultate de succes.

Sportul este o constantă în viața ta. Ce asemănări vezi între pregătirea pentru un triatlon și construirea unui business de la zero?

Foarte interesant este că în momentul în care am început ERNA, începusem și antrenamentele pentru triatlon. Acum, când privesc puțin în urmă, îmi dau seama că ambiția și motivația din spate mă ajutau ca mintea să îmi rămână foarte echilibrată după antrenamente, ca să pot rezolva cât mai multe lucruri pentru ERNA.

Nevoia de energie, dar și de a avea o minte limpede pentru ambele era necesară. La final îmi ofereau o balanță, care mă echilibra în a-mi gestiona și timpul mult mai bine. Un alt aspect pe care l-am văzut comun este faptul că pe ambele le-am început de la zero.

Atunci când intri în una dintre cele două pregătiri, e posibil să ai impresia că nu știi nimic sau că nu ești pregătit pentru antrenamentele respective. Ce am văzut în timp este că după fiecare antrenament sau task finalizat începeam să văd rezultate, să văd cum se mișcă lucrurile și că se îmbunătățesc.

Ai trecut prin accidentări, perioade dificile și totuși ai continuat să alergi. Cum te-a învățat sportul să gestionezi momentele grele din antreprenoriat?

Alexandra Szabo

Accidentările și momentele în care corpul îmi spunea nu existau și în antreprenoriat. De multe ori mă simțeam epuizată psihic, obosită, mai ales atunci când nu îmi ascultam nevoile. Sportul mi-a arătat totuși că după fiecare perioadă în care ofer timp de recuperare ajung să fiu mai bună, să ating un alt randament și performanță – ceea ce am încercat să aplic și în antreprenoriat.

Te-ai urcat pe podium, dar ai vorbit mult despre proces, nu despre rezultat. În ce etapă simți că ești acum – mai mult în proces sau deja la primele victorii?

Încă simt că sunt într-un proces, mai am foarte multe de învățat, atât în ceea ce privește alergarea, cât și în tainele antreprenoriatului. Consider că toată viața o să fie un proces și că mereu există o versiune mai bună, mai atentă sau mai muncitoare dincolo de ceea ce putem vedea acum.

Ceea ce îmi doresc totuși este să reușesc să mă și bucur profund de micile victorii, pentru că doar așa o să reușesc să continui. Muncind încontinuu se ajunge la epuizare și asta am simțit că a fost o lecție pe care am învățat-o în anul 2025.

Ai spus că „singurul eșec este să nu încerci”. Există o frică pe care ai depășit-o recent și care te-a făcut mai puternică?

Frica să îmi spun nevoile celor din jurul meu. Mă consideram mereu un people-pleaser și mă simțeam de fiecare dată rușinată să îmi spun părerea sau nevoia față de cei din jurul meu. De multe ori am simțit că vocea mea nu a contat sau că ceea ce mă deranja nu aducea nicio schimbare. Mi-a fost frică să spun oamenilor dragi anumite lucruri, însă ajunsesem într-un punct în care simțeam că nu mai am cum să continui stările pe care le aveam.

Chiar dacă și acum îmi vine dificil uneori să merg în fața unui om și să îi spun că mă afectează, în final ajung să o fac, fără să mai țin în mine. Pe parcursul anilor mi-am dat seama că am avut destul de multe lucruri de pierdut atunci când nu le-am comunicat la timp, iar amânarea lor mi-a adus destul de multă tristețe. Sper să mă țin tare în continuare împotriva acestei frici, deoarece e important să ne punem pe primul loc, până la urmă e viața noastră, starea noastră și nevoia noastră.

Alexandra Szabo

Dacă o tânără te-ar citi acum și ar simți că vrea „mai mult” – fie în carieră, fie în viață – ce i-ai spune din experiența ta de până acum?

Cred că cel mai important lucru este să ai răbdare cu tine, dar și cu cei din jurul tău. „Cu răbdarea treci și marea” este o vorbă pe care am auzit-o de când eram copilă și care m-a ghidat în viață (nu pot să spun că mereu îmi ieșea, iar asta e în regulă, e nevoie și să simți alte emoții în viață).

De multe ori începem să sărim etape ale vieții, fie că ne dorim mai mult, fie că uneori chiar suntem nevoiți să facem asta, dar cred că varianta câștigătoare este atunci când vezi fiecare etapă ca pe un beneficiu pentru tine. Chiar dacă unele sunt mai grele decât celelalte, la final, când acestea vor trece, îți vor oferi doar înțelepciune și cunoștințe pe care nu ți le mai poate lua nimeni. Și încă ceva, mereu să rămâi curioasă de nou, mereu să îndrăznești să pui întrebări și să cauți ceea ce te face să simți că trăiești.

Acum ceva timp îmi spuneam mie „caută pasiunea”, astăzi, după multă răbdare, dar și căutare, am găsit-o, te încurajez și pe tine să o cauți și să o simți când va veni momentul. 🙂


Quick Quiz

Cafea sau ceai?
Cafea.


Alergare pe munte sau antrenament indoor?

Alergarea pe munte.

Alexandra Szabo


Dimineața devreme sau seara târziu?

Dimineata devreme.


Un lucru fără de care nu pleci niciodată de acasă?

Castile.


Natura sau oamenii?

Oamenii.


Un cuvânt care te definește acum?

Rabdarea.

Alexandra Szabo


Mulțumesc frumos, Alexandra, pentru încrederea de a-mi lăsa în grijă povestea ta – una spusă sincer și multă pasiune. A fost o bucurie să o așez aici.

Mulţumesc și eu din inima pentru că m-ai lăsat încă o dată să îmi pun pe hârtie gândurile și sentimentele.    

Unele povești nu au un final clar, ci doar un drum care continuă. Iar povestea Alexandrei este exact despre asta: despre răbdare, proces și curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când nu vezi încă linia de finish.

Sursa Foto: Arhiva personală, Alexandra.
Puteți urmări activitatea Alexandrei pe:

Instagram: https://www.instagram.com/alexandraszabo10?igsh=ZzN1NjJzM2VzZjB5


No Comments

Leave a Reply