un fragment de jurnal
Pentru că de mai bine de o săptămână, melodia aceasta mă obsedează. O ascult aproape continuu și, fără să vreau, ajung mereu să mă gândesc la semnificația versurilor. Am simțit nevoia să caut de unde s-a născut, de ce a fost scrisă, ce poveste poartă în spate.
Este un cântec profund, cu cuvinte așezate exact acolo unde doare. Cred că fiecare dintre noi a avut, măcar o dată în viață, acel moment în care a simțit că s-a rupt de sine. De ceea ce și-ar fi dorit să fie. De visul construit cândva, care, pe parcursul vieții, din motive diferite, nu s-a mai împlinit.
Un vis care, la un moment dat, s-a pierdut cu totul și a murit, lăsându-ne doar cu întrebarea: de unde am plecat și unde am ajuns?
Și, inevitabil, cu gândul acela: cum ar fi fost dacă n-ar fi fost așa?
„She Used to Be Mine”, scris și cântat de Sara Bareilles, este genul de cântec care te prinde și te rătăcește pe străzi vechi ale propriei tale vieți. Pe alei unde erai un alt personaj — unul pe care l-ai uitat în goana după iluzii sociale, crezând mereu că te vei întoarce, cândva, să devii cine ai fi vrut să fii.
Povestea Waitress nu s-a născut pe scenă, ci pe ecran, ca film, apărut în anul 2007. Abia mai târziu a devenit musical, moment în care Sara Bareilles a dat glas emoțiilor nerostite ale personajului principal prin această melodie. Cântecul a devenit cunoscut odată cu albumul What’s Inside: Songs from Waitress, lansat în anul 2015, înainte ca musicalul să debuteze oficial pe Broadway.
Mi se întâmplă des să mă privesc în oglinzi diferite. Încerc să-mi imaginez cum aș fi fost dacă, de la început, gândul de a fi cine voiam să fiu s-ar fi păstrat până azi.
Dacă, privindu-mă acum, aș fi fost exact așa cum mi-am imaginat cândva.
Oare ar fi fost posibil?
Dacă astăzi aș sta pe același pod de piatră, lângă verișoarele mele, la țară, și ne-am spune din nou dorințele, câte dintre noi am putea spune că suntem acolo unde am fi vrut să fim?
Știu că este o interpretare personală. Dar pe blogul meu îmi permit să las această trăire aici — o filă de jurnal electronic, împărtășită cu toți cei care au răbdarea să citească.
Pentru că, dacă drumul nu ar fi fost cotit, astăzi nu aș fi fost cine sunt.
Nu sunt acolo unde mi-am planificat să fiu, dar nici foarte departe. Poate e trist. Dar cred că nimeni și nimic nu ne poate împiedica să fim și să facem ceea ce ne dorim. Și mai cred că, indiferent de momentul în care ne atingem obiectivele, important este ca, la final, să putem spune liniștiți: sunt acolo unde am vrut să fiu.
Și dacă azi nu ești cine ți-ai imaginat că vei fi, e perfect normal — pentru că fiecare pas te aduce exact unde trebuie să fii.
Aceste gânduri nu ar fi fost traduse în cuvinte dacă colegul meu, Adi, nu mi-ar fi trimis săptămâna trecută această melodie, care m-a inspirat să așez cuvintele într-o filă de jurnal. Mulțumesc frumos, Adi.
No Comments