Sunt pasionată de sport și de competițiile care împing limitele fizice și mentale ale sportivilor. Campionatul European de Înot în Ape Înghețate de la Molveno, Italia 2026 a fost mai mult decât o simplă competiție – a fost o confirmare a creșterii acestui sport și a poziției puternice pe care România o ocupă la nivel european. În acest articol povestesc experiențele, rezultatele și impresiile participanților de la Molveno 2026, dar și perspectivele pentru viitorul acestei discipline.
România pe Locul 1
La început de februarie 2026, Molveno a găzduit a doua ediție a Campionatului European de înot în ape înghețate, competiție organizată sub egida International Ice Swimming Association (IISA).
După ce în anul 2025 aceeași locație a fost gazda ediției a 6-a a Campionatului Mondial, Molveno își consolidează poziția în circuitul internațional al acestui sport aflat în plină ascensiune. Amplasarea la poalele Dolomiti, infrastructura dedicată competițiilor outdoor și experiența organizatorică acumulată în ultimii ani a transformat stațiunea într-un reper al disciplinei.
Ediția 2026 a venit cu îmbunătățiri clare față de mondialul din anul 2025: zonele de încălzire au fost mai bine organizate, sauna și jacuzzi-ul au fost pregătite la temperaturi optime, accesul la servicii medicale a fost mai eficient structurat, iar recuperarea sportivilor a beneficiat de o atenție sporită. Cu toate acestea, comparațiile cu ediția europeană din anul 2024 organizată la Oradea, au fost inevitabile și frecvente.
România – lider European la acest sport.
România a încheiat competiția pe locul 1 pe națiuni, cu:
- 🥇 6 medalii de aur
- 🥈 7 medalii de argint
- 🥉 6 medalii de bronz
Rezultatul final nu include medaliile obținute la categoriile de vârstă, care nu se calculează în clasamentul general.
Lotul României a fost format din 12 sportivi elite și 16 sportivi masters, iar performanța confirmă poziția tot mai solidă a țării noastre în acest sport.
Ce spun câțiva dintre sportivii români care au participant la acest eveniment.
Andrei David
Am sperat că organizatorii au învățat din ediția trecută și vor aplica mai multe „lesson learned”. A fost vizibil mai bine, dar tot sub așteptări. Zona de recuperare nu a fost suficientă – un singur jacuzzi, care în primele zile nici nu a putut fi folosit din lipsa apei calde. Au existat multe schimbări de program, ceea ce i-a determinat pe mulți înotători să se retragă din probe. Inițial, proba de 1000 de m era vineri și de 50 de m sâmbătă, ceea ce îmi permitea recuperarea. Ulterior, proba de 50 de m a fost mutată imediat după cea de 1000 de m, făcând imposibilă participarea mea. Un aspect pozitiv a fost faptul că organizatorii mi-au oferit un loc în proba de 100 m.
Oradea rămâne un benchmark greu de atins, atât prin locație, cât și prin facilități – lucru confirmat și de alți participanți care abia așteaptă revenirea pentru a 7-a ediție a Campionatului Mondial.
Am participat la 500 m, 250 m, 1000 m și 100 m freestyle. Timpii nu au fost cei mai buni, însă după un an 2025 fără antrenamente, din cauza unei intervenții pentru ruptură de ligament, rezultatele capătă altă perspectivă. Obiectivul meu a fost să testez revenirea și recuperarea după probele lungi, iar totul a decurs mai bine decât anticipam. Am avut cea mai ușoară recuperare de până acum, semn că antrenamentele de aclimatizare sub 1 grad au fost eficiente. În anul 2026 voi continua acest tip de pregătire și voi lucra pentru a-mi îmbunătăți timpii la probele lungi.
Sper ca sportivii din grupa elite și nu numai să depășească bariera de 250 m și să ia startul la 500 m, unde sunt convins că vor excela și vor aduce rezultate minunate pentru România.
Andrei Enache
S-a încheiat a doua ediție a Campionatului European de Înot în Ape Înghețate de la Molveno, Italia, unde România a obținut locul 1 în clasamentul general pe medalii – un rezultat de care sunt extrem de mândru. Nivelul competițional a fost mai ridicat decât la prima ediție de la Oradea, însă ca organizare, tot acasă a fost mai bine. Atmosfera, galeria și energia de acolo rămân speciale, motiv pentru care mă bucur că în anul 2027 Oradea va găzdui Campionatul Mondial.
La acest european am câștigat proba de 250 m liber, unde dețin recordul mondial și titlurile european și mondial – o cursă gândită strategic și executată perfect. A doua probă, 200 mixt, mi-a adus medalia de argint. După argintul mondial de anul trecut, acest rezultat mă motivează să am o prestație și mai solidă la Oradea. Înotul în ape înghețate a evoluat enorm în ultimii ani, nivelul sportivilor este tot mai ridicat, iar acest lucru susține dezvoltarea disciplinei și drumul ei spre statutul olimpic.
Vladimir Romaniuc
Al doilea Campionat European de înot în ape înghețate s-a desfășurat la Molveno, aceeași locație care a găzduit și Mondialul din anul 2025. Condițiile au fost mai bune decât la mondial și au permis performanța, însă nu s-au ridicat la nivelul organizării de la Oradea, care rămâne, în opinia mea, modelul de urmat.
Am obținut titlurile de campion european la 50 și 100 m bras, atât la open, cât și la categorie. Cursa mea favorită a fost cea de 100 m bras: am intrat în finală cu al doilea timp și am reușit să mă impun clar, îmbunătățindu-mi timpul cu aproape o secundă și jumătate. Cele două victorii au contribuit la poziționarea României ca lider în clasamentul pe medalii.
Pentru mine, această competiție a însemnat o revanșă după mondialul de anul trecut, unde nu am atins standardele pe care mi le impun. Nemulțumirile de atunci au devenit motivație, iar rezultatele de acum confirmă munca și dedicarea din acest sezon. Le sunt recunoscător antrenorului și echipei mele, care au fost esențiali în parcursul meu. Sunt mândru că reprezint România la acest nivel.
Înotul în ape înghețate are un viitor promițător, crește rapid și face pași clari spre recunoaștere olimpică, mai ales prin accentul pus pe sportivii de elită.
Alex Ungureanu
Această ediție mi-a lăsat o impresie foarte bună din punct de vedere al organizării, atmosferei și implicării. Totul a fost bine structurat, sportivii s-au simțit apreciați, iar competiția a avut un vibe frumos de comunitate, esențial pentru dezvoltarea acestui sport. Totuși, nu cred că a atins standardul stabilit de Oradea, despre care sportivii străini vorbesc încă cu entuziasm.
Am participat la 50 m spate, fluture și liber, precum și la 100 m liber, clasându-mă pe locul 3 la probele de 50 m și locul 2 la 100 m, la categoria mea de vârstă. Dincolo de rezultate, pentru mine au contat experiența, nivelul concurenței și bucuria de a concura alături de sportivi bine pregătiți și pasionați.
Îmi doresc ca acest sport să aibă parte de mai multe competiții, o promovare mai bună și o implicare crescută a tinerilor. Este un sport care formează caractere și, cu susținere și continuitate, poate crește frumos în România.
Valentin Cincilescu (5-u)
Anul acesta a fost mai bine decât la mondialul de anul trecut, însă au existat în continuare lacune organizatorice, în special la zona de recuperare. Percepția generală a fost că facilitățile de concurs, recuperare, antrenament și adaptare nu au fost pe măsura taxelor de participare. Lipsa nocturnei a dus la pauze foarte scurte între serii și finale, ceea ce afecta recuperarea sportivilor calificați. De asemenea, accesul spre stațiune a fost destul de anevoios, cu 2–3 ore de condus de la cele mai apropiate aeroporturi. În rest, locația montană este superbă, iar localnicii și organizatorii au fost primitori. Standardul setat la Oradea a fost doar parțial atins.
Pentru mine, a fost un campionat al provocărilor și al experimentelor: am înotat probe noi în gheață – 50 spate și 200 mixt (locul 4 AG). La probele mele preferate, 50 și 100 liber, am obținut personal best-uri, iar la 250 liber al doilea cel mai bun timp al meu. M-a impresionat echipa noastră de elite, care a câștigat locul 1 pe națiuni – sportivi tineri, puternici fizic și mental, care cu siguranță vor confirma și la Mondialul de la Oradea. Un gând de apreciere și pentru colegii din categoria master, care au avut prestații remarcabile.
Ice swimming-ul este un sport spectaculos, în plină creștere, cu un potențial real de a deveni, în timp, sport olimpic de iarnă.
Molveno 2026 a fost diferit față de ediția din 2025, condițiile fiind vizibil îmbunătățite: saună și jacuzzi fierbinți, zone încălzite, spații mai bine organizate și echipe medicale mai pregătite. Totuși, pentru mulți sportivi, Oradea rămâne reperul, iar Campionatul European din 2024 este încă amintit ca un model de organizare.
România a strălucit la acest European, cu un lot de 12 sportivi elite și 16 masters, obținând locul 1 pe echipe: 6 medalii de aur, 7 de argint și 6 de bronz la general (fără a include medaliile pe categorii de vârstă). Sportivii Masters au câștigat fiecare cel puțin o medalie, iar Alexandru Ungureanu s-a remarcat cu patru medalii (1 argint și 3 bronz).
Personal, am obținut bronz la 50 m fluture, un loc 4 și trei locuri 5.
Ne pregătim deja pentru Campionatul Mondial și căutăm noi sportivi pentru a completa lotul de anul viitor.
Liviu Magda
5 zile frumoase, cu două probe – 50 m fluture și 50 m liber – la al doilea Campionat European de înot în ape înghețate, organizat de data aceasta în Italia. România a organizat primul Campionat European, la Oradea, în 2024.
Rezultatele mele:
- 50 m fluture – locul IV (același timp ca anul trecut, la Mondiale)
- 50 m liber – Vicecampion European la categoria de vârstă 50–54 ani (PB 00:28:51, cu 1,23 secunde mai bine față de anul trecut, când am înotat 00:29:74)
Sunt recunoscător pentru tot ce am trăit și pentru toți cei care îmi sunt alături de ani de zile.
Drumul continuă, fie în ape înghețate, fie în ape normale!
Înotul este viață, înotul este terapie, înotul este un mod de a trăi!

In anul 2027: Oradea, din nou în centrul lumii.
Dacă Molveno și-a consolidat poziția prin organizarea Mondialului din 2025 și a Europeanului din 2026, România se pregătește pentru următorul mare moment.
Paul Georgescu, fondator al mișcării de ice swimming în România și președinte al Asociației Naționale de Înot în Ape Înghețate și Open Water (ISOWR), a declarat pentru AGERPRES că peste 1.000 de înotători din întreaga lume sunt așteptați la evenimentul care va avea loc la Oradea, la începutul anului 2027.
„Va fi un spectacol deosebit. Oradea a fost aleasă deoarece, în 2024, am organizat primele campionate europene, iar feedback-ul primit a fost extraordinar. Sperăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor competitorilor”, a spus președintele ISOWR.
După performanța de la Molveno și experiența organizatorică acumulată în anul 2024, România își planifică intrarea în anul 2027 cu ambiție, experiență și un obiectiv clar: consolidarea poziției în elita mondială a înotului în ape înghețate.
Ice swimming-ul crește constant, nivelul competițional urcă de la an la an, iar visul olimpic pare mai aproape ca niciodată.
Molveno 2026 a fost o experiență de neuitat pentru sportivii români și fanii ice swimming-ului. Medalii, probe noi și emoții intense ne pregătesc pentru Campionatul Mondial de la Oradea 2027.
Abia așteptăm să vedem ce surprize ne mai rezervă acest sport spectaculos!
Să fie cu spor(T)! Anul viitor ne vedem la Oradea!


No Comments